Rapidiștii sunt de acord să-l lase pe Alexandru Ioniță II să plece la Astra Giurgiu, însă cer trei milioane de euro în schimbul mijlocașului în vârstă de 18 ani
Marian Rada (foto) nu se teme de problemele de la Rapid și pregătește deja lista de jucători alături de care va începe pregătirile pe 10 ianuarie. Astfel, după o discuție cu George Copos, tehnicianul rapidist a luat decizia de a-i înlocui pe cei care au fost disponibilizați cu fotbaliști tineri de la echipa a doua. Până acum, le-au fost reziliate contractele la nu mai puțin de opt fotbaliști. După 10 ianuarie, se va discuta cu jucătorii rămași, iar alții vor fi puși pe liber. Cum de foarte mulți bani nu prea mai poate fi vorba în Giulești, Rada speră ca aceia care vor fi de acord să continue la Rapid să se gândească înainte de toate la culorile clubului. „Vreau să rămână doar cei care sunt trup și suflet alături de club. După 10 ianuarie, voi definitiva lotul, iar în funcție de câți jucători vor pleca, voi completa posturile libere cu fotbaliști de la echipa a doua”, a declarat Marian Rada.
„Ioniță costă 3 milioane de euro”
Dinu Gheorghe, președintele Astrei Giurgiu, a dezvăluit ieri că singurul fotbalist pe care vrea să-l transfere de la Rapid este internaționalul de juniori, Alexandru Ioniță (18 ani). „E un copil extrem de talentat, sper să profite de situația Rapidului și să se impună. Dacă va juca, va fi revelația acestui retur”, a declarat Dinu Gheorghe. Giuleștenii au stabilit deja un preț pentru care sunt dispuși să renunțe la tânărul mijlocaș. „Dacă vor să-l transfere pe Alexandru Ioniță II, trebuie să pregătească o sumă consistentă, cel puțin trei milioane de euro”, a spus antrenorul rapidist.
8 jucători au fost disponiblizați de Rapid la finalul anului 2012: Renan, Stefan, Surdu, Pavlovic, Milisavljevic, Apostol, Bilașco, Ilijoski
2 meciuri a evoluat Alexandru Ioniță II pentru Rapid în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER